Zânele în alb de la copac

Mitologia getică

Mircea Eliade: în riturile de inițiere, albul este culoarea primei faze, aceea a luptei împotriva morții.

Mitologia getică, precursoarea mitologiei româneşti, este una de sine stătătoare, complexă și cuprinde mituri, legende, eroi, creaturi fantastice, ritualuri, povestiri şi tradiţii. Mitologia getică a generat ulterior, în mitologia românească, o serie de povești inedite şi personaje fantastice, multe dintre ele fiind unice pe plan internațional. Regăsim în basmele românilor eroi legendari, zâne, vrăjitoare, spiriduşi şi o multitudine de alte fiinţe fantastice prin intermediul cărora sunt abordate temele deosebit de complexe, filozofice în multe cazuri, ale existenţialismului, nemuririi, atemporalităţii, primordialitatea naturii – sau cele spaţial-cosmice, ale relativităţii, ciclicităţii şi echilibrului universal..

Mitologia getică s-a format pe teritoriul României de astăzi, cu radăcini în cultura Cucuteni – cea mai veche civilizație europeană ce datează din mileniile 5- 3 î.Hr., civilizație care a precedat cu câteva mii de ani Sumerul și Egiptul Antic… Încă din perioada pre-getică, mileniul 4 î. Hr., regăsim la cultura Cucuteni elemente care fac referire la cultul lupului, existând obiecte de ceramică pictate ce reprezintă războinici cu cap de lup. Cultul lupului a fost însă elementul principal, original al mitologiei getice pe tot parcursul existenței acestui popor, care alături de zeitățile bine conturate defineşte o mitologie complexă.

Geții venerau un număr restrâns de zei, în frunte cu zeitatea lor supremă Zamolxe (Zamolxis). Acesta era uneori confundat cu zeul fulgerului, tunetului şi ploii, Gebeleizis. Zamolxe era considerat zeul tărâmului de dincolo, al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte. Uneori Zamolxe era privit şi că profet, reprezentat că un bărbat chipeş, un preot care stăpânea forţele naturii şi avea o putere deosebită asupra animalelor sălbatice de unde şi legenda Marelui Lup Alb… Esenţa credinţei getice este nemurirea sufletului, care după moarte ar trece în tărâmul lui Zamolxe.

Zânele, zeițele & copacul…

Bendis, zeița Lunii, a pădurilor și a farmecelor, zeița dragostei și a maternității sau chiar zeița-mamă din Cultura CUCUTENI… un neam de meșteșugari și artiști, o civilizație pacifistă foarte bine organizată. Această comunitate, ajunsă la stadiul de metropolă venera zeița mamă – cultul zeiței – matriarhatul. Din peste 50.000 de statuete găsite 40.000 sunt reprezentări feminine…

Albul primordial – culoare, simbol și revelație…

Întocmai culorii sale opuse, albul se poate situa la cele două extremități ale gamei cromatice. Fiind absolut, și neavând alte variații decât cele care merg de la mat la strălucitor, el semnifică fie absența, fie suma culorilor. Astfel, el se situează fie la începutul, fie la capătul vieții diurne și al lumii manifestate, ceea ce ii conferă o valoare ideală. Sfârșitul vieții – momentul morții – este, însă, și un moment de tranziție, la granița dintre vizibil și invizibil, și reprezintă altă origine.

Albul – candidus – este culoarea candidatului, adică a celui care își va schimba condiția, culoarea inițiatului (candidații la funcțiile publice se îmbrăcau în alb). Este deci normal că majoritatea popoarelor, atunci când figurau prin culori punctele cardinale, să fi făcut din alb culoarea estului și a vestului, adică a acestor două puncte extreme și misterioase unde soarele – astrul gândirii diurne – se naște și moare în fiecare zi.

În amandoua cazurile, albul este o valoare limita, întocmai acestor două extremități ale liniei nesfârșite a orizontului. El este o culoare de trecere, în sensul în carese vorbește despre ritualuri de trecere – el reprezintă chiar culoarea culoarea privilegiată prin care se înfăptuiesc mutațiile ființei, potrivit schemei clasice a oricărei inițieri: moartea și renașterea…

Surse: alb * mythologica.ro, mitologie românească * transylvaniaworld.com, Vulcănescu R., Mitologie Română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987. Pârvan V., Getica- O protoistorie a Daciei, Editura Meridiane, București, 1982, foto * magia Părângului.