Flașnetarii
Despre trecutul
care se stinge…
Un ziar a adus vestea că un flașnetar și-a înlocuit aparatul demodat cu un cadru de T.F.F. și cu o pâlnie de radiofon ambulantă, cu care dă concerte pe stradă. Flașnetarii dela noi cari nu pot să-și permită luxul achiziționării unui radiofon, se văd, mai ales dela răsboiu încoace, aspru concurați de gramofoanele, cari, și ele sunt concurate de “haut-praleur”-ul radiofonic.
🐎 Muscalii 🐎
Tot astfel cinematograful vorbitor se va substitui teatrului, căci progresul înaintează fără înduioșări romantice, de “trecutul care se stinge”. La Paris au mai rămas 25 de birji cu un cal, la Praga 5 trăsuri, iar la București numărul vehiculelor cu tracțiune animală scade pe zi ce trece. De astfel, acestui fel de locomoțiune d. general Nicoleanu i-a declarat răsboiu…
Înlocuirea trăsurilor cu automobile este fatală, cu tot regretul birjarilor cari asistă la agonia breslei lor. Taxicourile, autobuzele și taximetrele vor însufleți prea lenta circulație din Capitală, căci interesul nimănui nu este ca omul să parcurgă o distanță în cât mai mult timp, dacă nu e un incorigibil “flaneur”.
Dar taxiurile puse de curând pe piață sunt prea scumpe, cursa revenind la 45 – 60 de lei, în loc de 20 – 25 cât plăteam la trăsură. Această scumpete este cu atât mai inexplicabilă, cu cât la noi benzina se produce în țară și este mult mai eftină ca în Franța sau Austria, țări de import, unde totuși, la Paris sau la Viena, o cursă nu trece de 24 de lei, adică 4 franci francezi…
20 + 5 + 5 + 5 …
În adevăr, la noi numai ca să te urci în automobil te costă 20 de lei. Acolo, taxarea începe de la 1 franc. La noi suta de metrii costă 5 lei peste cei 20 inițiali. E prea scump. Și apoi, ne-a fost dat să asistăm la o scenă care arată și alte neajunsuri ale taxiurilor. Probabil că actualele aparate de taxat au fost construite pentru străzile asfaltate ale Londrei sau Parisului, nu pentru gropile dela noi, căci mergând cu un automobil spre periferie, cu disperare constatăm că fiecare hop mai pronunțat, din aparat cădeau câte 2-3 cifre…
După o jumătate de oră de mers prin ulițele atât de întortocheate de la periferie, deși socotit în linie dreaptă nu mă depărtasem mai mult de 500 m. din punctul de unde plecasem, totuși aparatul de taxat își epuizase toate cifrele, scoțându-mă dator cu nu știu câte sute de lei. Șofeurul – om cu oarecare bun simț – înțelegând excesul de zel al aparatului său, îl opri și convenirăm să-i plătesc cu ora…
Sunt muscali bătrâni, cari nu-și mai pot schimba meseria. Dar cei mai tineri au început să se facă șofeuri. Ei își vând 🐎 trăsurile și caii 🐎 ca într-un fel de alarmă cu “sauve qui peut”, pentru a-și cumpăra o somptuoasă mașină.
Dar Mișca, bătrânul muscal antebelic, care, în 🐎 trăsura lui scânteetoare 🐎 a plimbat la șosea “pe adevărații boeri”, preferă să dormiteze acum pe capra unei trăsuri hodorogite, așteptând sfârșitul speciei birjărești, cu regretul timpurilor bune de odinioară… C.D.
Muscalii & Flașnetarii
Un articol din 17 aprilie 1927