Studiul ADN-ului antic

Porțile de Fier

* genomul a 225 de oameni antici

Cea de-a doua cea mai mare cercetare antică a ADN-ului oferă o perspectivă asupra sosirii primilor fermieri în Europa și a interacțiunilor lor cu vânătorii-culegători din spațiul balcanic îndeosebi, dar și din Europa de sud-est.

Într-un studiu antic de ADN publicat în 2018 în revista Nature, oameni de știință și arheologi din peste 80 de instituții diferite ridică voalul asupra istoriei genomice a Europei de Sud-Est, o regiune din care au fost disponibile până acum foarte puține date genetice antice. Acesta este cel de-al doilea cel mai mare studiu ADN antic raportat vreodată. (Cel mai mare, raportat simultan în Nature de către mulți dintre aceiași autori, se concentrează asupra preistoriei din Europa de Nord-Vest.) Acest studiu a fost realizat de o echipă internațională formată din 117 arheologi, antropologi și geneticieni din 82 de instituții din Europa și Statele Unite. Locațiile persoanelor noi raportate incluse în acest studiu. Mathieson: Istoria genomică a Europei de sud-est. Începând cu aproximativ 7526 de ani în urmă, agricultura s-a extins în Europa de la sud-est, însoțită de o migrație de oameni din Anatolia. Acest studiu raportează date din genomul a 225 de oameni antici care au trăit atât înainte, cât și după această tranziție, și documentează interacțiunea și amestecarea acestor două grupuri de oameni genetic diferite.

S-au prelevat probe din multe schelete. Songül Alpaslan-Roodenberg, antropolog de consultanță la Harvard Medical School: ”Europa de Sud-Est a fost capul în răspândirea agriculturii din Anatolia în Europa. Acest studiu este primul care oferă o caracterizare genetică bogată a acestui proces, arătând modul în care populația indigenă a interacționat cu imigranții asiatici care au intrat în acel moment extraordinar din trecut.” Iain Mathieson, genetician de la Universitatea din Pennsylvania: ”În unele locuri, vânătorii-culegători și agricultorii care se apropie se pare că s-au amestecat foarte repede, dar mai ales cele două grupuri au rămas izolate, cel puțin pentru primele câteva sute de ani. Acești vânători-culegători trăiseră acolo de mii de ani și ar fi trebuit să fie destul de șocant ca acești oameni noi să apară – cu un stil de viață și o aparență complet diferită.” David Reich de la Harvard Medical School, Institutul general al MIT și Harvard și Institutul Medical Howard Hughes, cel care a coordonat studiul: ”Trei mii de ani mai târziu, ei au fost bine amestecați. În unele părți ale Europei, această amestecare a fost marcată de o așa-zisă polarizare sexuală, iar cea mai mare parte a strămoșilor de vânători-culegători care au contribuit au fost bărbații. În sud-est, cu toate acestea, modelul a fost diferit.” Iain Mathieson: ”Acest lucru arată că modul de interacțiune dintre cele două grupuri a fost diferit în diferite locuri, ceea ce trebuie să încercăm să înțelegem în contextul dovezilor arheologice.”

De asemenea, noul studiu mărește dramatic numărul de probe din populația vânătorilor-culegători care locuiau în Europa în fața fermierilor. Studiul raportează o eșantionare deosebit de bogată a patruzeci de vânători-culegători și de fermieri timpurii din șase situri arheologice din regiunea Porțile de Fier, care se întind pe granița României și Serbiei de astăzi. Rezultatele genetice arată că regiunea a asistat la o interacțiune intensă între vânători și fermieri. Dintre cele patru persoane din site-ul Lepenski Vir, de exemplu, doi au avut în întregime strămoși anatolici fermieri, potrivit cu dovezile izotopice, erau migranți din afara regiunii Porții de Fier, în timp ce un al treilea individ avea un amestec de strămoși și de consumatori de resurse acvatice, după cum se așteptau dacă fermierii ar fi fost integrați în grupuri de vânători-culegători sau adoptau un stil de viață de vânător-culegător. Studiul nou raportează, de asemenea, ADN-ul antic de la oamenii care locuiau la situri arheologice iconice, cum ar fi Varna, unul dintre primele locuri din lume în care există dovezi de inegalitate a bogăției extreme, cu un individ din care studiul a obținut date îngropate cu mai mult aur decât toate celelalte înmormântări cunoscute ale perioadei.

Ron Pinhasi, antropolog la Universitatea pentru Viena, un alt coordonator al studiului: „Aceste rezultate arată relația dintre migrație, amestecare și subzistență în această regiune cheie și arată, chiar și în rândul fermierilor europeni timpurii, indivizii diferă prin strămoșii lor, reflectând un mozaic dinamic de înrucișare dintre vânători și fermieri.” Johannes Krause: „ADN-ul din faimoasa înmormântare din Varna este genetic similar cu cel al altor fermieri din Europa timpurie. Cu toate acestea, găsim și un individ din Varna și mai mulți indivizi din localitățile învecinate din Bulgaria care aveau origini din stepa est-europeană. Aceasta este cea mai veche dovadă a strămoșilor de stepă din această vestă, cu două mii de ani înainte de migrația de masă din stepa care a înlocuit mai mult de jumătate din populația nordului Europei.” David Reich: ”Aceste foarte mari studii de ADN vechi, care implică o colaborare intensă între geneticieni și arheologi, fac posibilă construirea unei imagini bogate a perioadelor-cheie ale trecutului, care nu au putut fi văzute prea clar înainte. Studiile pe această scală reprezintă o maturizare pentru domeniul ADN-ului antic și așteptăm cu nerăbdare ceea ce vom învăța când se vor aplica abordări similare și în alte părți ale lumii.”

De aici putem trage concluzia că curganii sau cum mai sunt numiți geții de stepă, prin sintagma clasică – indo-europenii – erau aici deja când se spune că au migrat în vechile teorii!!!

Un marker genetic
prezent în România
acoperă Estul Europei…

Geții R1a-Z80 au rămas predominant în nordul României actuale, pe când în România și Balcani, R1a a influențat suficient ca I2a-L621 să devină linia paternă predominantă. Prezența lui I2a-L621 din România și Bulgaria ar putea fi atribuit unei migrări vechi a geților și ”tracilor”, care au apărut ca un amestec a populațiilor indigene (Pelasgii n.n.) și ”indo-europenii” (geții n.n.), în acest caz, în esență, R1a-Z280 cândva între 3300 și 1500 î.Hr. Ilirii, care au cucerit teritoriul fostei Iugoslavii circa 1200-1000 î.Hr., au fost o ramură de daci sau ”traci”, sau un trib strâns legat de bazinul Carpatic.

Această ramură a pelasgilor-dunăreni (I2a-L621) se găsește în majoritate covârșitoare în țările balcanice. Frecvențele sale maxime sunt observate printre slavii Dinarici (sloveni, croați, bosniaci, sârbi, muntenegreni și macedoneni), precum și în Bulgaria, România, Moldova, Ucraina și Belarus de Vest. De asemenea, este întâlnit într-o măsură mai mică în Albania, Grecia, Ungaria, Slovacia, Polonia, și sud-vestul Rusiei. I2-L621 (L147.2 +) este de asemenea cunoscut ca I2a-Din (pentru Dinarici). R1a-Z280 este, de asemenea, un marker getic, găsit în toată Europa Centrală și de Est (cu excepția Balcanilor, probabil sudul Balcanilor – Grecia), cu o limită de vest mergând de la est la sud-vest Germaniei și la nord-estul Italiei. Acesta poate fi împărțită în mai multe grupuri: Slavii de est, Baltici, Pomerania, Polonia, Carpați, Alpii de est, Cehia, Slovacia, și așa mai departe.

Concentrația ridicată de I2a1b-L621 în nord-estul României, Republicii Moldova și Ucrainei centrale amintește de răspândirea maximă a Culturii Cucuteni (6.500 – 2.500 î.Hr.) înainte de a fi înghițit de Cultura getică ”indo-europeană” a Ceramicii cu fir. Acest lucru ar putea însemna că această Cultură Cucuteni-Tripolye a fost un grup european nativ de vânători-culegători care au adoptat agricultura după venirea în contact (uniuni familiale) cu fermierii din Orientul Mijlociu care s’au stabilit în Balcani (haplogrupuri E1b1b, G2a, J2B și T). După ce a fost mixat cu geții R1, adică ”indo-europenizat”, I2a-L621 ar fi devenit linia paternă dominantă printre slavii din sud, în timp ce R1a a rămas dominant printre slavii nordici. Vatra Stră-Română

360 °

Lumea pierdută a Europei vechi… New YORK Times.