Limba „Indo-Europeană”

A R Y A 🇮🇳

Epopeea Vedică

Marea migrație ariană din Europa Centrală și Sud-Estică spre Nordul Indiei. Cuvântul “Arya” în limba sanscrită are sensul de “bun”, “nobil”, “civilizat”, în timp ce în limba română găsim cuvinte precum “aria” sau “arie”, respectiv “arat”, un aspect care ne duce cu gândul la ideea de agricultură unde de asemenea găsim cuvântul “tărâm”, “țărână”, “țarină” sau “țară”. De altfel, chiar și cuvântul „tarım” în limba turcă are sensul de “agricultură”.

În cultura vedică găsim o zeiță cu numele de Tara, reprezentând Mama Universală ca o personificare a întregului pământ, în timp ce în limba română cuvântul “țară” descrie o porțiune delimitată de pământ. Deşi anumite secte buddhiste şi practicanţi tantra venerează zeiţa Tara, această zeitate nu este un produs al buddhismului. Se pare că nu există nicio dovadă literară sau arheologică pentru existenţa acesteia ca zeitate buddhistă independentă înainte de perioada Gupta în India. Zeiţa Taaraa mai este cunoscută sub numele de Kalika, Ugra-Kali, Mahakali sau Bhadra-kali, şi a fost proeminentă în tradiţia tantrică, atât în hinduism, cât şi în buddhismul tibetan, chiar înainte ca Mahavidya să se formeze ca şi cult.

În scrierile puranice şi vedice, Brahma este descris prin intervenţiile ocazionale ale acestuia în afacerile celorlalţi Devas (zei superiori), şi chiar mai rar în afacerile muritorilor. Acesta l-a forţat pe Soma să o dea pe Tara înapoi soţului ei Brihaspati. Tara este recunoscută ca fiind o zeitate pre-vedică în rol de zeiţă salvatoare, cunoscută din India până în Irlanda ca zeitate indo-europeană şi primordială a pământului. Zeiţa Tara este în principal venerată în ritualurile Vamachara şi Mahachinachara, în mod special în locurile de incinerare, câmpuri de război, clădiri abandonate sau în orice alt loc izolat.

Prof. Fabio Scialpi: “Sunt intrigat de prezența, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanță sanscrită.” Louis de La Vallée-Poussin (Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.): „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi ca locuri de origine a limbilor indo-europene, adică strămoşii Omenirii.” Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra: “Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.”

Cercetătorul Gabriel Gheorghe după concluziile Universităţii din Cambridge (The Cambridge History of India): “În mileniul V î.H., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Ardeal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”

De vreme ce toponimia reprezintă arheologia unei limbi, vom prezenta câteva toponime românești, cât și alte toponime din Europa și Asia: Ramna, Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Sărat, Râmetea, Rămeţi, Râmeţ, Râmeşti, Armășești, Arămești, Arad, Arieș, Arieșeni, Ardeal, Argeș, Deva, Devesel, Șivița, Șureanu, Vedea, Videle, Vederoasa etc.

Toponime din Europa: Ramułtowice, Rambouillet, Ramhusen, Ramlewo, Ramsowo, Ramvik, Rumia, Ruma, Rumanová, Rumoka, Rumont, Rumejki, Rumelange, Rumes, Rumenka, Rumohr, Rumbach, Rumhult, Rümligen, Rumney, Rümpel, Rumy, Rimpar, Rimogne, Rimsdorf, Rimsberg, Rimforsa, Rimhorn, Rimini, Arklow, Armaillé, Armamar, Armonk, Armau, Armilla, Armissan, Armancourt, Armancy, Armagh, Armadale, Åryd, Armavir, Devičie, Devičany, Devetaki, Vedemö, Vedebylund, Vedebyskolan, Vedeggio, Vedène, Vedeseta, Vedevåg etc.

Toponime din Asia: Ramdala, Ramdevra, Ramdurg, Ramaiah, Ramanathapuram, Ramjibanpur, Devaki, Devaliya, Devalapura, Devala, Devapur, Devathur, Devawas, Devikapuram, Suryapet, Suryamal, Suryanagar etc.

Alte cuvinte românești formate din rădăcina “Ar”: Arie, Arc, Arcă, Arcuș, Arcadă, Aramă, Artă, Armă, Armură, Armată, Arat, Arătare, Arhaic, Arhivă, Argint, Argat, Arhanghel, Armonie, Arpă, Arpegiu, Artizan, Argument etc.

Pentru a dovedi că limba sanscrită își are originea în limba vedică (română), vom da câteva cuvinte ca exemple, în special cuvinte care fac referire la aspectele teozofice ale culturii vedice, inclusiv nume de zeități, dar și alte cuvinte cu forme și sensuri identice sau asemănătoare (primul cuvânt înaintea semnului “=” este în sanscrită, iar cuvântul care apare după semnul “=” este în română):

Karma (acțiune) = Cârmă
Chakra = Cerc
Nāḍī (nerv, puls) = Nod
Prāṇa (suflare, energie, viață) = Hrană
Ākāśa (eter, cer, rai) = Acasă
Loka (lume, loc, regiune, țară) = Loc
Śāntiḥ (pace, calm, odihnă, beatitudine) = Sînt / Sfânt
Hare (energie divină) = Har

Indra (lider, prinț) – zeitate a panteonului vedic reprezentând zeul ploii/tunetului, considerat a fi liderul zeilor Devas sau zeițelor Devi = Îndrea (sărbătoare strămoșească), Undrea (luna Decembrie) sau Andrea (ac) Oṃ (Aum – sunetul/cuvântul primordial) = Om (ființă omenească) Sūrya – zeitate solară a panteonului vedic = Soare Agni – zeitate a panteonului vedic reprezentând zeul focului (cât și al înțelepciunii divine) = A igni (a aprinde), Agnita (localitate din sud-vestul României) Vishnu – zeitate centrală a panteonului vedic = Vișan (nume de familie românesc) Krishna – zeitate a panteonului vedic, reprezentând al 8-lea avatar (complet) al zeului Vishnu. Numele său vine din sanscritul “Kṛṣṇa”, având semnificația de “negru”, “întunecat”, “albastru închis” = Crișan (nume de familie românesc) Kaliman (negru) = Călimani (munți).

☀️ Zeul solar Mithra ☀️

Mitra (soare, prieten, aliat) = Mitră (căciulă), reprezentând de asemenea zeul solar Mithra – un nume pe care îl regăsim în nenumărate nume româneşti, în diferite variaţii precum Mitran, Mitrovan, Mitrache, Mitru, Mitruţ, Dumitru, Dumitrache, Dumitrescu, Dimitrie etc.

Aryaman = însoţitor, soare
Arat (distanţă) = Arat (agricultură), Arăt (a indica)
Arc (strălucitor) = Arc (armă, termen matematic sau arhitectural)
Divya (divin) = Divin (dumnezeiesc)
Veda (percepţie) = Vede (pers. a III-a), reprezentând de asemenea numele scrierilor vedice în limba română; vedere, văd, a vedea
Sarpa (şarpe) = Şarpe
Sara (sare) = Sare
Sat (entitate, esenţă) = Sat
Barbara (barbar) = Barbar
Maga (mag, preot al soarelui) = Mag
Mandra (încântător, fermecător) = Mândră (femeie)
Masa (greutate) = Masă (greutate)
Mala (noroi, praf, mâl) = Mâl

Apa (apă) = Apă
Varsa (ploaie) = Varsă (a vărsa)
Nas (nas) = Nas
Supa (supă) = Supă
Sapta (şapte) = Şapte
Zac (a zice) = Zâc (limba populară)
Data (dat, purificat) = Dată
Ras (strigăt, plânset, sunet) = Râs
Rana (bătălie, conflict, război) = Rană
Lupta (pierdut, prădat, rănit, distrus) = Luptă
Puti (urât mirositor) = Puţi
Pun (a pune la un loc) = Pun
Vanati (a ochi, a ataca, a răni) = Vânaţi
Samantha (buruiană folosită în gastronomie) = Sămânţă

Stapana (loc) = Stăpână
Straina (feminin, femeie) = Străină
Napat (nepot) = Nepot
Pitr (tată, strămoş) = Părinte

Puru (rai, paradis, bărbat, abundent) / Purana (mitologie, bătrân, antic, legendă) / Purusa (om, suflet, spirit, fiinţă supremă) = Pur (imaculat, dumnezeiesc, absolut) Balarāma (zeitate a păstorilor şi agricultorilor din panteonul vedic) = Bălai (blond), Bălan (nume românesc ce are şi sensul de blond; nume ce figurează în multe toponime româneşti precum Bala, Bălan, Bâlea, Băleni-Români, Bălești, Balotești, Bălușoaia, Băluța, Bălușești, Bălușeni, Balaci, Bălăceanu, Bălănoaia etc.

Anu (atom, suflet, viaţă) = Anu (an); în mitologia emeşilor (sumerienilor) reprezintă tatăl ceresc Mūrta (material, substanţial, real, întrupat) = Moarte Svarjit (a dobândi lumina, sacrificiu) = Sfârşit Samsara (existenţa ciclică a lumii; roata vieţii) = Samsar (intermediar).

Dyumnasah (a avea putere) = Dumneasa (pers. a III-a); în realitate înseamnă a te adresa divinităţii unei persoane, de vreme ce românii au numele de Dumnezeu pentru a se adresa divinităţii supreme; un nume asemănător găsim şi în cultura emeşilor, reprezentând zeul păstor Dumuzi(d)

Pentru a demonstra mai departe rezonanţa sanscrită a limbii române, vom aborda câteva aspecte lingvistice după cum urmează: Ramana (nume indian); Ram(a) – zeitate a panteonului vedic, în limba română având sensul de ram (ramură). Dar să vedem ce înseamnă de fapt acest nume de Râm/Ram/Rama: în limba sanscrită are mai multe semnificaţii precum alb, plăcut, strălucitor, încântător, iubit, drag, negru, frumos, splendoare, bucurie, zeitate a iubirii.

🇬🇷 Având în vedere că toată antichitatea greacă ne-a descris cu epitete precum divini, strălucitori, frumoşi, înţelepţi, fericiţi, sfinţi ş.a.m.d., iată că lucrurile se leagă numaidecât! Nicolae Densuşianu în lucrarea sa Dacia Preistorică, scrie în capitolul cu arimani, râmi, arimaspi sau arimphaei, despre una dintre gintele pelasgilor 🇷🇴

“(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni foarte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Buni» şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice rele, cât nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superă nimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se numesc «Fericiţi ajini»; Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţei lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă.”

Într-un sat cu numele de Tismana din judeţul Mehedinţi situat lângă malul Dunării, ţăranii folosesc următoarele cuvinte pentru a chema raţele sau purceii. Pentru a chema raţele: MANI MANI (cu repetiţie), unde cuvântul Mani ne duce cu gândul la Manu – o altă zeitate a panteonului vedic. În limba sanscrită cuvântul “mani” are semnificaţia de mărgăritar sau piatră scumpă. Pentru a chema purceii: GANI GANI (cu repetiţie), unde cuvântul Gani ne duce cu gândul la Ganesh – o altă zeitate a panteonului vedic. Avem de asemenea şi o zicere în limba română: „A dat iama în găini!”, expresie folosită atunci când ţăranii se confruntă cu îmbolnăvirea, şi în ultimă fază moartea unui număr mare de găini (sau păsări). Însă Yama este o altă zeitate a panteonului vedic (zeul morţii)!

Repetiţiile MANI MANI şi GANI GANI sunt asemănătoare cu mantrele sau incantaţiile indiene. Fostul Prim-Ministru al Indiei Jawaharlal Nehru (Descoperirea Indiei, București, Editura de Stat pentru literatură politică, 1956, p. 77 și 73), a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Se prea poate ca devierea spre agricultură să fi fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau în India în valuri succesive, venind dinspre nord-vest.”

🇷🇴 P E L A S G I A 🇷🇴

Referitor la Gitia (Geţia) – o reconfirmare a sacralităţii numelui este opera vedică Bhagavad Gītā (Geeta) sau ‘Cântecul divin’ ce face parte din marea epopee Mahābhārata şi aminteşte de strălucitorii arieni (‘deva’ sau ‘devi’, adică ‘cei divini’) care au invadat ţinutul bogat al Indiei.

🐺 licantropul 🐺

De asemenea, termenii Deva/Davo/Dava/Daoi/Dai/Daos/Danaoi/Dahae | ΔABO ΨETO – DAB(V)O GETO = Cei strălucitori (divini) sau lupi, dar mai are şi sensul de locuitori ai davelor. Toate aceste denumiri sunt de fapt epitete, atribuite geților. Când vorbim de lupi, îl putem da ca exemplu pe Apollon Lykeios Hiperboreanul (licantropul) sau lupul cel luminat (lumina lupului).

În limba sanscrită avem cuvântul Daksa cu sensul de deștept, înțelept, sud sau pământ. Cuvântul “da” are semnificaţia de munte sau protecţie, în timp ce “ksa” are semnificaţia de pământ, câmp, fulger, țăran sau distrugere. Toate aceste aspecte reflectă realitatea în contextul istorico-lingvistic pe care îl tratăm, fiindcă ştim cu toţii că dabo-geţii (dacii) erau cei care „se ţineau de munţi”, de altfel un popor de păstori şi agricultori prin excelenţă.

Gordon V. Childe (1926, The Aryans: A Study of Indo-European Origins): „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi expansiune a indo-europenilor, trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării.”

Quod erat demonstrandum!

Limba vedică (pelasgică, priscă, sermo-getică, latina vulgară) este limba indo-europeană comună sau PIE („limba zeilor”), care de-a lungul mileniilor a suferit schimbări, astfel culminând în ceea ce astăzi numim limba română! Este firesc ca o limbă naturală precum este limba română, să necesite mii de ani pentru a se dezvolta în cursul natural al evoluţiei lingvistice, deşi cu toate acestea limba arhaică românească şi-a păstrat originalitatea, organicitatea şi genialitatea, prin urmare însăşi esenţa acestei limbi! Această realitate a fost observată de diferiţi erudiţi şi cercetători de-a lungul timpului, însă din nefericire istoria este decisă de către politică, iar politica la rândul ei este mânată de interese înguste, ură, invidie şi alte intenţii răuvoitoare.

Dacă cele prezentate aici vor fi vreodată recunoscute sau nu, nu ştim. Însă am dorit să prezentăm această realitate lingvistică, o realitate care pentru cei mai mulţi europeni, şi chiar români, este de neconceput. Limba română are mult mai multe cuvinte în comun cu limba sanscrită, însă în acest studiu introductiv le-am prezentat pe acelea pe care noi am considerat că sunt mai edificatoare!

Dorim să punctăm faptul că de-a lungul timpului diverşi autori europeni au încercat să arate că anumite limbi europene precum lituaniana, ar reprezenta de fapt leagănul limbilor ariene, în timp ce alţii au pledat mai degrabă pentru limba suomi (finlandeză) ca fiind cea mai veche dintre toate. Cum ar putea fi posibilă o asemenea realitate? Nimeni nu poate face asemenea aserţiuni sterile decât dacă ignoră total cele mai primare şi mai evidente aspecte în ceea ce priveşte civilizaţia antică a Europei. Ne întrebăm, unde se aflau strămoşii fino-ugricilor în timpul ultimelor faze ale glaciaţiunii Würm? Ar fi putut aceştia dezvolta cea mai veche cultură europeană în timp ce se aflau sub gheţari? Răspunsul ar trebui să fie mai mult decât evident pentru toată lumea.

Poziţia geografică şi condiţiile climaterice din nordul Europei nu ar fi putut susţine dezvoltarea vieţii umane în acea perioadă, lăsând la o parte lipsa de sare din acele locuri, un mineral indispensabil pentru susţinerea vieţii omului, mineral care în schimb îl găsim din abundenţă pe teritoriul României, unde se află numeroşi masivi de sare! Cât despre limba lituaniană, nimeni nu contestă legătura acesteia cu limba sanscrită, dar asta se datorează faptului că strămoşii lituanienilor au roit din spaţiul carpato-danubiano-pontic unde se regăseşte cea mai veche civilizaţie a Europei şi chiar a lumii!

Fireşte că urme ale acestei limbi vedice (ariene) se regăsesc în majoritatea limbilor europene, iar asta se datorează faptului că a existat un nucleu lingvistic comun care îşi are originea în această străveche cultură pierdută şi de mult uitată, pe care autoarea Marija Gimbutas o numea „Vechea Europă”! Este o chestiune de logică să gândim că cea mai veche limbă europeană nu îşi poate avea originea decât în cea mai veche civilizaţie din Europa! Menţionăm că cea mai mare concentraţie de dovezi arheologice se regăseşte pe teritoriul României, iar tot aici găsim cele mai vechi oseminte umane din Europa, din păcate o realitate peste care se trece cu mult prea multă uşurinţă!

Prin urmare, dacă cele mai vechi culturi europene se regăsesc, în cea mai mare parte, pe teritoriile României, Moldovei, Ucrainei, Bulgariei şi Serbiei (Cucuteni-Tripolie, Turdaş-Vinča, Hamangia, Gumelniţa, Boian, Monteoru, Starčevo-Criș, Vădastra, Lepenski-Vir, Plovdiv, Karanovo etc.), adică spaţiile care formează centrul preistoric al celor mai vechi culturi europene, atunci cum am putea vreodată gândi şi chiar admite că o limbă nordică-europeană ar putea fi mama tuturor celorlalte limbi europene? Asemenea ipoteze nu au niciun fundament şi pot fi uşor demontate prin dovezile arheologice, antropologice, istorice, lingvistice, folclorice şi mitologice din România!

Pentru toţi „experţii” care folosesc termeni precum „indo-european”, pentru toţi cei care în mod ridicol gândesc că mama tuturor limbilor indo-europene a dispărut în mod „misterios” de pe faţa pământului, şi pentru toţi cei care încă mai caută această limbă indo-europeană comună, acesta este mesajul nostru pentru domniile voastre: Quod erat demonstrandum!

360 °

Surse: Gabriel Gheorghe – Începutul Civilizaţiei Europene; Sergiu M. – Civilizaţia şi Cultura Neamului Românesc & Noi nu suntem latini – Petre Morar; & Daniel ROȘCA – B2B Strategy ™.

🇷🇴 reBranding ROMANIA 🇷🇴 Un proiect CSR B2B Strategy ™