Păzitorii Sfântului Graal

Serbarea Paștilor pe Montserrat 🇪🇸

♰ Sfântul Graal ♰
Cupa lui ♰ Hristos ♰

CONTEXT / 1927
Paștele în legende și misterii

Muntele Montserrat este un munte alcătuit din gresii situat în ținutul deluros al Cataloniei cu capitala la Barcelona. Sub vârful estic al masivului muntos se află 🇪🇸 Mânăstirea benedictină Montserrat 🇪🇸

Din punct de vedere istoric şi religios, Sfântul Graal este celebrul potir din care a băut Mântuitorul în seara Cinei cea de Taină, atunci când a mâncat pentru ultima oară în mijlocul apostolilor. Tot despre el se crede că este unul şi acelaşi cu vasul în care a ţâşnit sângele lui Hristos atunci când a fost străpuns cu lancea în coastă în timp ce era răstignit pe Cruce. A fost dintotdeauna asociat cu începuturile creştinismului în vestul Europei, făcând parte alături de presupusa lance care l-a străpuns pe Hristos, plus giulgiul în care ar fi fost învelit trupul Lui după ce a fost coborât de pe Cruce, dintre obiectele cărora li se acordă şi în prezent o mare importanţă în cadrul cultului romano-catolic.

Prin comparaţie, Biserica Ortodoxă nu i-a acordat atenţie, din cauza deosebirilor dintre dogme şi practici religioase. Serbarea Paștilor pe Montserrat / Paștele în legende și misterii, Păzitorii Sfântului Graal, o viziune din 1927 @ Gazeta de Duminică.

🇪🇸 Catalonia 🇪🇸
24 Aprilie 1927

Abrupt și brusc se înalţă muntele din regiunea movilelor din Catalonia. În jurul cupolelor sale enorme planează ca în jurul unui castel întunecat, albastru închis, împreună cu aripile norilor, ce’e mai adânci și mai nobile gânduri ale epocii medieval creştine. Aci meditează în castelul său vrăjit , Amfortas, regele suferinţii fără mântuire, aci aduseră îngerii capa în care prinseseră picăturile de sânge ale lui Christ, şi de departe incă călătorul observă puternicele culmi ale lui Penascos: „Păzitorii sfântului Graal”, rigizi și invincibili.

Mai alunecăm încă pe malul fluviului între câmpuri de legume, colonii de lucrători, grădini de vin, măsline, dar funicularul se ridică deacum sărind deasupra apei, se caţără asemenea unei căprioare dela o stâncă la alta. În urma noastră se scufundă în adâncime case, pomi de pâine, agave. Deodată trenul cu șină îngustă se opreşte lângă o poartă înaltă, de piatră, veche de câteva secole. E poarta străvechei mânăstiri de Benedic’iri dela Montserrat, cea mai renumită mănăstire a Spaniei. Însă acela care se aşteaptă ca în această mânăstire să întâlnească o singurătate sălbatecă, e foarte surprins când se vede în fața unei comunităţi, aproape americane, de pelerini.

La picioarele muntelui se ridică şease clădiri enorme în opt etaje, palate uriaşe de piatră, cu sute de ferestre cari amintesc hotelurile-palate ale unei localităţi balneare din Elveţia. După legendă, mânăstirea ar fi fost înfiinţată în onoarea unei icoane făcătoare de minuni, a Sfintei Maria, icoană adusă în Spania chiar de Sf. Petru, ascunsă într’o grotă pe timpul stăpânirii maure şi descoperită în anul 880 de nişte păstori…

În jurul coloanei Maria, sub gangurile mânăstirii, stau acum de Paşte automobile cu ochi sclipitori de lumină, cari tâşnesc din minut în minut de sub poartă, răsuflând greoiu ca nişte câini înfuriaţi. În peste 1200 de corturi pot înnopta 2000 de pele rini, număr care de sărbătorile principale de Paşte, creşte la 4000. Incăperi mari se înşiră după ganguri fără sfârşit, iar serviciul şi-l face fiecare singur, după modelul hotelurilor americane. Pentru câteva pesetas se capătă rufe și odae, farfurii şi vase de bucătărie, în cantina cea mare a mânăstirii se poate avea toate produsele de carne și legume ale țării. Administrarea mânăstirii e organizată industrial, în aşa fel incât să se poată ingriji de multele dorinți ale pelerinilor, al căror număr total e socotit cam de 90.000 pe an.

Prin crepusculul rece răsună din biserică vecernia de Paşte. În amândouă părţile altarului două sfeşnice mari stau ca două tufişuri arzânde. Treizeci de băeți în vârstă de opt până la patrusprezece ani intră în capelă, îmbrăcaţi ca preoții în haine negre, cu cămaşă albă de cor pe deasuepra: sunt şcolarii „Escolaniei“, şcoala pentru muzica bisericească.

Tot mai multe femei se înghesuie în biserică, cu fața acoperită cu văl negru. Acum se înalţă cântecul băeților, într’un susţinut sopran clar; ca ruptă de o mână nevăzută, deasupra altarului principal, perdeaua se despică şi între coloane apare, într’o firidă, Sfânta Fecioară. Este numai o figură de lemn sculptată, Mama cu Christos pe genunchi, însă totuşi nu fără farmecul obrazului, înegrită complect din cauza vechimii; de aceia e denunită de localnicii din Catalonia ,,Neguera“ (Negresa).

Pentru Paşte figura e invelită in vestminte scumpe de mătase albă, pe cap străluceşte coroana acoperită cu pietre. Mai intens se ridică cântecul copiilor; deodată, din fundul bolţii, ca din însuşi adâncul nopţii, îi răspunde corul mai întunecat al vocilor de bărbati. Și astfel cântarea dublă se revarså ca o fugă, aproape un ceas întreg, amintind de vechea muzică bisericească italiană, monotonă şi totuşi nespus de nobilă, până când în cele din urmă se transformă intr’un allegro liberator, delicat și plutitor ca o gavottă plină de drăgălăşenie şi graţie zâmbitoare.

În dimineața următoare ne urcăm spre culme sub arşiţa albă a soarelui. La Talsenkungen, la o înălțime de o mie de metri, plaiuri întotdeauna verzi, merişor, rododendron şi mirt. Agăţate pe povârnişuri, capele și sihăstrii părăsite, unde pe vremuri un ispăşitor pios işi plăteà datoria către Dumnezeu sau, ca Juan Garen, crima sa faţă de o femeie.

Ceace ni se părea în formațiile pietroase din Erzgeborgul saxon că ar fi gesturi de joc, lua aci forme eroice. Chipurile stâncilor se perindă pe dinaintea noastră în convoiu bachantic. Un amețit de vin râde cu ochii închişi, burta sa enormă pare că se crapă de plàcere, ,, Flautele“ chiuie, ,,uriaşul vråjit“ ridică ameninţător capul. Deodată, la o cotitură, ne rânjeşte „Cap de mort” cu orbitele goale, săpate adânc în stâncă, un oribil cap de mort… trece pe dinainte o procesiune de călugări. Oare nu se înalță aci fruntea lui Balzac, obrazurile distruse de durere ale „Cetăţenilor din Calais”, pe care natura – un Rodin orb – le-a format din apă și vânt şi cărora inima omenească bătând plină de frică le-a dat simțire și nume?

Încă două trepte și pământul se află dedesubtul nostru. Nelimitat ne înconjoară, un disc un disc enorm. Numai în sud, marea netedă; deasupra, departe în aburul soarelui, trei mici nouri negri, Balearele. Dar sub picioarele noastre bubue sălbatec pământul încrețit, o apă biciuită de uragan, ridicându-se în valuri din ce în ce mai inalte, până ce se termină departe pe povârnişu rile înzăpădite ale Pirineilor, într-un lanţ alb de spumă, aproape de cerul albastru.

Nouri se împing deasupra scenei nesfârşite. Noaptea începe. E ora, când pustnicul, spre a-și păzi coliba de scânduri contra furtunii, o fixa de obicei cu un inel de fer de stâncă; însă chilia sa a devenit cârciumă și unde altă dată răsunà din văi doina ciobanilor, se aude azi claxonul.

24 Aprilie 1927
Armin T. Wegner

360 ° Circuit Ecumenic

Written by p⊕vestea

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 7529 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://www.patreon.com/PovesteaLocurilor

Lasă un răspuns