Povestea focului GETÆ 🔥

⚔️ DACII LIBERI ⚔️

… în prima zi am admirat grădina mare, plină de viță de vie, care se lasă în jos către un vad, vad destul de adânc și mare, am admirat focul și poveștile frumoase spuse la masă, recunosc că nu știam despre Daci foarte multe, decât ce învățasem la școală și ce î-mi spuneau părinții per ansamblu… eram interesat de animalele de acolo, îmi plăcea verdele naturii și albastrul cerului, chiar dacă despre ei, Dacii, se tot discuta și mai ales despre Dacii Carpi sau Dacii Liberi… mă interesa decât povestea focului care apare odată pe an în acea zi de sărbătoare ortodoxă pentru câteva ore.

Moșneagul

A doua zi după micul dejun, mi-am luat ghiozdănelul de vacanță cu două sandwich-uri, o sticlă de apă, un măr și am sărit micul gard din fundul grădini direct în abruptul vad și mergând eu așa în cercetarea mea de copil, nu eram la prima cercetare de acest fel, Bucegi-ul mă cunoștea destul de bine an de an, merg și iar merg, luându-mi puncte de reper, descopeream fel de fel de oase și schelete cred că de cai sau vaci, căci erau de animale mari, căutam pietre și trebuie să recunosc că această zonă are un altfel de ritm, trăiește altfel, trasmite altfel de informații… și uite așa tot mergând la un colț, cotitură a vadului, parcă apăru un moșneag, de fapt chiar era un moș, eu politicos cum era pe la acele vremuri și învățat de bunic să dau sărutmâna la oamenii în vârstă indiferent de sex, repede și țanțoș grăi eu: ”Sărut mâna Domnule!” Moșneagul rămase surprins de cuvântul domn, oamenii folosiseră alte cuvinte gen tovarășe etc … Răspunsul său veni târziu…

🔥 focul viu 🔥

”Bună să îți fie neață și măreață zi să ai copile, al cui eșți mai?” Spuse el cu un accent spre moldovenesc; acum și eu am făcut o pauză, cum să îi explic al cui sunt dacă nu sunt!!?? de-al locului, eram prima oară în viața mea aici… ”Păi , zic eu, Eu sunt, mă numesc Daniel și am 12 ani și 10 luni. Domnule nu vă faceți griji, nu m-am pierdut, eu decât mă plimbam pe aici… știu unde să mă întorc , o zi bună să aveți!”.

Moșul se uită atent, cu părul alb și pălăria spre verde, ochii căprui și față arsă de soare, parcă se miră și mă mai întrebă odată: ”Al cui eșți tu mai țâcă?” Eu ce să zic, să scap am răspuns cu o minciună… : „am venit în vizită la șeful de post, știind că secția era gard în gard cu casa unde locuiam, recunosc, nu știam numele celor unde eram cazați , o ea și un el și nici acum nu mi le amintesc… Moșul surâse și spuse încet: ”Hai fugi, dar vezi că spre vale o să dai de o biserică, micuță dar cu har…

Eu mi-am continuat drumul și într-adevăr am ajuns la un moment dat spre un fel de câmpie unde și vadul nu mai avea înălțimi de peste 5-7 metri ci se domolise, aproape că puteam vedea direct din interiorul lui ce era pe mal în sus… și am văzut și o biserică micuță, albă, o zăream dar era destul de departe de acest vad și așa că am decis să îmi continui căutarea mea copilărească de cercetaș! După ceva timp am hoțărât să mă întorc, iar după mai mulți zic eu, kilomentri, la același colț abrupt și întunecos, același moș, dar acum ne cunoșteam… ”Bună ziua flăcău, gata te întorci? Mai ai ceva de mers… Nu cumva ai ceva de mâncare pentru mine că deh și io sunt bătrân” …

”Nu” am răspuns eu direct ”O scuzați-mă sigur că am! Am două sandwich-uri, le putem împărți!” El zise uimit: ”două ce?” Eu repede: ”două san… am două felii de pâine unse cu unt și salam și alte două felii de pâine unse cu unt și dulceață de cireșe… și un măr, le putem face jumate jumate, sigur cu plăcere!” exclamând am zis eu și am și trecut la fapte rupând pe jumătate cele două sandwich-uri… și un măr ca deșert.

Meleagurile Vrâncenilor

Moșneagul le luă și le mâncă tacticos dându-le dintr-o parte în cealaltă a gurii… apoi mărul mi la lăsat mie. După vreo 7 minute circa terminarăm de mâncat și de uitat unu la altul sau admirând groapa în care ne aflam plină de pietre și nisisp și un firicel de apă… după care eu am zis:

” ... sărut mâna pentru masă e timpul să plec, nu i-am spus bunicului că plec, căci nu mă lăsa!” … așa făceam mereu, fugeam pe furiș… dar moșneagul îmi zise: ”flăcău, flăcău, nu știu cum aș putea să te răsplătesc pt. mâncare… nu cred că am cu ce, decât dacă vei veni în septembrie îți voi da un sac plin cu struguri, nu orice struguri, nobilii! Viță nobilă, băiete, că aici te afli pe meleagurile Vrancenilor… !” Eu politicos i-am răspuns: ”Mulțumesc, la mine la Bucureșți am de toate! Mi-a făcut plăcere să vă întâlnesc Domnule! O zi bună!”

♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ♦♦♦ Am plecat în timp ce el mă privea atent dar pierdut… doi trei pași, punându-mi ghiozdanul pe spate, la care m-am oprit și m-am întors spre el și zicând: ”Și totuși, ieri am admirat un foc din pământ de nicăieri ieșit și am auzit poveșți care mai de care, dar recunosc Domnule că nu prea le-am înțeles… eu mă uităm la pui, gâște, găini, etc… deastea eu nu văd așa la ordinea zilei și totuși care e povestea focului, îl șțiți Domnule? ”; El tăcu se uită atent înspre cer și parcă, că nu vorbea nimic, deși ținea buzele de parcă ar zice ceva… apoi răspunse ”Nu știu de nici un foc și nici o poveste, mergi cu bine băiete, acum dute dute… !” Am plecat supărat oarecum că ma izgonit, nu că nu îmi spuse-se povestea, poate că nu o știa…

Bunicul

Într-un final am ajuns acasă, și parcă și acum îl văd pe bunicul zicând: ”5 ceasuri doar?”, ”Îmi pare rău bunicule că te-am supărat, așa sunt eu mă știi! ”, el râzând spuse: ”vino la masă copile eșți obosit, pe unde ți-au umblat picioarele?”

…. a treia zi același itinerar cu gândul că voi merge la biserica albă… la același colț, același moșneag, de data asta eu pregătit , cu mâncare, carne și cârnați de la ”oală” luasem dintr-o odaie că așa îi spuneau, văzusem seara când am fost cu femeia să o ajut la pregătit masa… mic hoț mai sunt, dar deh, aveam un interes, dacă întâlneam iar vreun moșneag sau mai mulți… să am la mine suficientă hrană… și uite așa mergând eu, ghici, același colț parcă, același moș, același port parcă și aceiași zi ca și ieri cu cerul perfect albastru și soare de te mangaia așa lin…

”Sărut mâna Domnule! Să știi că azi am pregătit ceva pentru dumneata, de fapt nu eu am pregătit eu decât le-am însușit, ia uități-vă ce am aici și am scos dintr-un ziar carne și cârnați, brânză de oaie, ceapă… și pâine, o jumate de pâine… Uitați astea sunt pentru dumneavoastră, special le-am luat și sincer vă spun chiar vroiam să vă întâlnesc!”, „Neața bună flăcău, mulțumesc de bucate, azi le împărțim ca și ieri? Este cam dimineață acu, dar dacă vrei ne punem să mâncăm împreună.”

Eu mâncasem și totuși nu am refuzat să mai mănânc, bag de seamă că nici moșul nu prea era înfometat, mai de grabă aceste merinde ne aduceau față în față, decât… El zise: ”Îmi pare rău pentru ieri, da, știu povestea și ți-o spun acum, dar să nu mă întrerupi că-s bătrân și o uit! Batem palma?” Eu parcă vorbeam cu Dumnezeu, așa eram de fericit că îmi va spune povestea , ”!!!DAAAAAAAAA!!!”… și atunci el fără să mai stea pe gânduri începu a-mi poveșți o poveste minunată poate de o oră, două… cine mai știe… eu nu pot reda povestea la fel, au trecut ani și nici nu am prins-o pe de-a-ntregul…

Citez: Tinerețe, tinerețe… acum 30 poate 40 de generațîi, pe aceste meleaguri ale Vrâncenilor trăiau oamenii cei drepți în ale dreptății, cei mai viteji cunoscuți ai timpurilor și cei mai buni meșteșugari, ei aveau o poveste aparte de celelalte neamuri, se numeau geții carpi frați cu geții buri și atunci când nu aveau de arat sau muncit ogorul, aveau de stat cu familia, atunci când aveau ceva timp liber meștesugăreau de toate fără limite și când mai aveau timp și de învățătură observau și analizau cerul și tot așa … numai că între toate cele enumerate mai trebuia să și lupte , căci în acele vremuri omului îi era mai ușor să fure prin război decât să adune prin muncă și multe neamuri veneau să îi pradeze … dar mereu plecau decimați și învinși.

Aceșți geți aveau o structură administrativă bine pusă la punct, având așezările în cerc și de la exterior unde era o brazdă de pământ sau zid de piatră până la centru locației își întindeau casele una lângă alta perfect în cerc și sub, alt cerc, alt cerc și tot așa, în mijloc aveau hambarele de grâne și alimente, în pământ aveau ascunse comorile legate cu gând și vorbă de blestem, iar apoi acoperite cu pământ sau chiar și pâraie peste ele curgeau… tot în centru marelui cerc aveau și administrația militară și de observare a cerului.

Marele Imperiu Pelasg

Se spune că acest neam era descendent direct din marele imperiu pelasg de viță nobilă , referitor la vița de vie nobilă din acele locuri, oameni care aveau cultul solar Za mol se , oameni care credeau în nemurirea sufletului, Entitatea care este veșnic vie în veci vecilor, și care urmau legile frumoase sau legile naturii lăsate de zeița Focului Mama A TuturoRA, aceste legi erau transmise de Înțeleptele / Înțelepțîi comunității NUMAI PE CALE ORALĂ, pentru a fii învățate și de netrecut peste ele, ei considerând căci odată spuse în cuvânt ziditorul Lumii, apoi trec în faptă, experiență și una e să le citeșți și să le uiți și alta să le pronunți și să le experimentezi.

Tot în centrul cercului se găsea Templul Vieții , acolo unde învățai propria gramatică, matematică, geometrie sacră și astrologie… acolo citeai / recitai poeme și legi scrise în versuri, erau descrise tradițiile și istoria, Legile erau cunoscute de la strămoși, trasmise pe cale orală și respectate riguros. Se spune că aceste neamuri getice erau cele mai înțelepte și învățate neamuri, iar rădăcinile loc au mers până în Spania sau Marea Britanie și în Asia până în indii și Japonia , iar în Africa până în Africa de sud… Vorbesc despre Magia lui Orfeu văzându-l ca pe Învățătorul timpului trecut .. .. .. ♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕ În afara cercurilor comunitare erau câmpurile care erau comune… fiecare avea ceva de făcut, efectiv nu exista cuvântul leneș etc…

♦♦♦♦♦♦ ⊕ ⊕ ⊕ ⊕ Aceșți oameni se spune că au rădăcina divină, noi îi spunem adn azi … Erau supranumiți în luptă nemuritorii și armata lor era formată pe structura lup – dragon! Era cea mai expresivă formă de organizare și transformare a soldatului într-o fiară pe câmpul de luptă; încercau prin o apărare aproape perfectă să câștige o luptă, tocmai pentru a nu avea prea multe pierderi omeneșți; iar atacul era înfiorător, decimându-și adversarii până la ultimul!

Niciodată nu părăseau granițele, hotarele lor pentru a ataca sau prăda! Nu le lipsea absolut nimic și ei știau asta construindu-și o ADEVĂRATĂ VIAȚĂ PERFECTĂ! Sub toate formele întâlnite. Se ocupau cu agricultura, foloseau plugul cu brazdar și cuțit de fier, utilizau toate uneltele cunoscute azi, cultivau intensiv viță de vie, apicultură, pescuitul, păstoritul, creșterea animalelor dintre care vite, cornute mari și mici, cai, erau cirezi / hergheli libere fără a le știi numărul etc…

… mineritul și prelucrarea metalelor, extragerea și prelucrararea aurului și argintului, fiind singurul popor care și-a lăsat scrisă istoria și tradițiile în aurul și argintul propriu; lemnul, piatra, sarea, olăritul și ceramica de cea mai înaltă calitate și lucrată aproape ireal de frumos prin bucurie… torsul, țesutul și prelucrarea pieilor etc… sunt doar câteva aspecte enumerate mai sus din ceea ce mărețul neam getic se întreținea pe aceste meleaguri, cu alte cuvinte nu le lipsea absolut nimic și aici pe aceste teritorii se putea spune că este Gura de Rai a Planetei!

Vremea Luanei

Înțelepțîi cunoșteau astrologie și etică, științele fizicii și învățau poporul să petreacă viaţa în fapte bune, respectând legile naturii sau legile frumoase, pe care eu le-au numit belaginele … Numai că datorită războaielor nenumărate, neamurile au început să ia măsuri referitor la bunurile lor și așa multe dintre comorile geților din Gaeția sunt îngropate la văz de foc și vorbă de blestem, numai cei ce știu, au acces la aceste comori, iar ei nu o fac deoarece, ele sunt ale străbunilor nu ale celor ce trăiesc azi, iar logica era, ceea ce ți s-a lăsat încearcă să îl păstrezi așa, dar niciodată nu îl vinde… de aceea în această zona veți auzi de nenumărate ori de focul viu sau comori blestemate lăsate încă de pe vremea Luanei. Recunosc că mi s-a făcut dor de acest Moș, Moșneag… LUANA ce mi-a lăsat Moștenire acest neam și această minunată țară!

Daniel Mihai,
aprilie, 1991.

@ K O M A K I Z A & Daniel Mihai,
Bezergheanu ♰ Gelu VLĂDOIU ♰

360 ° Focul din NEREJU 🔥 🔥 🔥

🇷🇴 reBranding ROMANIA 🇷🇴 Un proiect CSR B2B Strategy ™