“Îndrăgostiții” din Sultana

✨ aur de 23 de carate ✨ 5000 î. Hr. ✨
Dobrogea Magazin Istoric NEOLITIC

“Îndrăgostiții” din Sultana

5000 î. Hr. ✨

cultură¹ Magazin Istoric, anul 23, nr. 4 (265) aprilie 1989. În arheologie, prin termenul de cultură se desemnează totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale descoperite, ce permit reconstituirea imaginii unei comunități omenești care ocupa un anumit teritoriu. Diferitele culturi neolitice sînt denumite de obicei fie după numele localității în care s-au făcut primele descoperiri, fie după cel al aşezării in care s-au găsit cele mai importante vestigii.

În anii 1924 – 1925, profesorul Vladimir Dumitrescu publica în paginile noii reviste a Muzeului Național de Antichităţi, intitulată Dacia – primele rezultate ale campaniilor sale de săpături din aşezarea de pe dealul Gumelnita, aflată la aproximativ 4 km nord-est de orașul Oltenița, județul Călărași. Astfel intra în conștiința științifică a vremii o nouă cultură a neoliticului dunărean, denumită după locul amintit mai sus, unde se făcuseră primele cercetări.

De fapt, începutul deceniului trei al secolului XX a constituit momentul în care, sub conducerea lui Vasile Pârvan și a lui Ioan Andrieșescu, ajutorul și colaboratorul său, s-au pus bazele unei adevărate școli de arheologie pentru cercetarea comunei primitive. Reprezentanții acesteia aveau să creioneze prin cercetările lor caracteristicile unor lungi perioade din istoria civilizatiei umane de pe teritoriul României, pentru care nu există alte izvoare.

Epoca neolitică (desfăşurată de-a lungul a trei milenii, între 5500 – 2500 î. Hr.) se dezvăluia unei generații de care o despărteau mii și mii de ani. Neoliticul a constituit prima epocă revoluționară din evoluția omului și deci din istoria omenirii. Trecînd de la o viață de „prădător al naturii (vînătoare, pescuit și cules) la una de cultivator al pămîntului și crescător de animale, omul și-a schimbat nu numai modul de procurare a mijloacelor de trai, ci și concepția despre lume, despre propria lui existență. Perioada finală a neoliticului a primit datorită descoperirii metalurgiei aramei şi aurului distinct: eneolitic (de la cuvîntul latin aeneus, aramă, și lithos, piatră în greceşte). Cea mai cunoscută cultură¹ a acestei perioade este, desigur cea cucuteniană, care a cuprins partea de est a țării, fiind renumită prin ceramica pictată bi şi tricromă.

Contemporană cu aceasta, chiar precedînd-o cu puţin, s-a dezvoltat cultura Gumelniţa, care cuprinde întreg mileniul IV î. Hr. și puțin din începutul celui următor. În perioada de maximă înflorire 3800 î. Hr. – 3400 î. Hr.), numită și faza Sultana – numele uneia dintre așezările în care s-au găsit importante vestigii din acel interval de timp – cultura Gumelnița a acoperit toată Muntenia și Dobrogea, Bulgaria centrală și răsăriteană, trecînd dincolo de Munții Balcani, pînă aproape de țărmurile Mării Egee. În afară de Gumelnița și Sultana, alte așezări din țara noastră în care s-au făcut descoperiri mai însemnate sînt Hirşova, Căscioarele și Ulmeni.

Finețea și rafinamentul uneltelor de piatră cioplită, al obiectelor de podoabă, mai ales ale ceramicii pictate cu grafit, culoare și uneori chiar cu aur și existența unor diferențieri sociale atestate de tezaurele descoperite, impun astăzi reconsiderarea imaginii despre această cultură.

Eterna biruință a vieții

Spre deosebire de arta paleoliticului și de cea a mezoliticului, arta neolitică prezintă un caracter abstract-geometric. Aplecarea omului din neolitic spre schematizare trebuie căutată în primul rînd în modificarea modului său de trai. Preocupat acum – datorită îndeletnicirilor de bază, de cultivator și crescător de animale – de fertilitatea pămîntului, de perpetuarea vieții, fenomene complexe și greu de înțeles dat fiind nivelul său de cunoștințe, omul din neolitic a căutat totuși să le domine.

Îi stăteau la îndemînă două căi. Prima consta în personificarea acestor forțe, pentru a putea stabili un ,,dialog” cu ele. Cea de a doua era schematizarea geometrică a reprezentărilor artistice, pentru a putea exprima realitatea prin simboluri grafice. Un capitol important al artei neolitice îl constituie sculptura. Realizările acesteia sînt grăitoare, căci datorită lor se ridică, măcar parţial, vălul care ascunde diferite aspecte ale gîndirii oamenilor acelei epoci și ale ale conștiinței lor sociale.

Gânditorii

Cele mai multe statuete neolitice sint de dimensiuni modeste. Meșterii neoliticului au căutat însă și au reușit (cel mai adesea) să realizeze mai mult decît o simplă sugerare a realităților modelate în lut, dînd opere de o incontestabilă valoare plastică. De pildă,“Gînditorii” descoperiți mai ales în cadrul culturii Hamangia (cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul Dobrogei) redau o atitudine specific umană. Cele două statuete găsite la Cernavodă au fost socotite de prof. univ. dr. Dumitru Berciu, pe bună dreptate, o capodoperă a artei neolitice.

“Îndrăgostiții” din Sultana

Unicat al artei neolitice. Mai puțin cunoscute sînt însă statuetele de cupluri bărbat-femeie scoase la iveală în așezările din cadrul culturii Gumelnița. Prima dintre ele a fost găsită chiar în apropierea localității care a dat numele culturii, de către prof. Vladimir Dumitrescu. Acesta o caracteriza astfel într-o lucrare apărută în anul 1974:

O apariție cu totul neobișnuită pînă acum este o statuetă-grup de la Gumelnița… Faptul că bărbatul își petrece brațul stîng pe după gîtul femeii, iar aceasta îi cuprinde mijlocul cu brațul drept denotă, în afară de ineditul realizării, un sentiment aproape neașteptat la o sculptură eneolitică… În sculptura neo-eneolitică din România și din regiunile vecine, în care singurele grupuri descoperite pînă acum sînt mama cu copilul în brațe și statuetele cu două capete de la Rastu și de la Vinča, grupul de la Gumelnița este unic aproape din toate punctele de vedere…”

Ulterior au mai fost descoperite și alte reprezentări de asemenea cupluri. Dar nici una nu se ridică la nivelul celei găsite acum cîțiva ani într-una dintre cele mai im- portante aşezări gumelnițene de la noi Sultana. Fotografia acestui unicat al artei neolitice este reprodusă, pentru prima oară, pe coperta 3 a revistei Magazin istoric. Nu numai maniera în care sînt redate personajele – atitudinea bărbatului, care cuprinde cu mîna stîngă, într-un gest protector, umărul femeii, este de o tandrețe desăvîrșită dar și plasarea lor în centrul unui vas singularizează această descoperire.

Cele două personaje sugerează seninătate, relaxare, liniște sufletească. Așezarea lor în interiorul vasului arată clar că bărbatul și femeia reprezintă centrul vieții, elementele sale fundamentale și izvorul existenței. Această realizare plastică desăvîrșită ilustrează conștientizarea de către populația culturii eneolitice Gumelnița, încă acum aproximativ 5 500 ani, a unei idei pe care o vom regăsi ulterior exprimată în toate marile mitologii ale lumii, din Mesopotamia şi pînă în China: nașterea universului prin separarea a două principii fundamentale ale vieții, cel feminin și cel masculin. Unirea lor, prin căsătoria sacră, asigura reîntoarcerea na- turii la viață și belşugul recoltelor.

Motivul spiralic pictat pe corpul femeii sugerează prelungirea la infinit a acestui proce “eterna reîntoarcere” după expresia lui Mircea Eliade – constituind garanția menținerii și perpetuării vieții. Acest ciclu neîntrerupt este subliniat și de coloritul vasului: romburi roșii (viața) și albe (moartea) care trec dintr-unul într-altul. Această bicromie fundamentală, caracteristică plasticii eneolitice de pe întreg teritoriul României, dovedește puterea unei gîndiri intuitive pentru care continua regenerare a naturii exprima eterna biruință a vieții asupra morții, a luminii asupra întunericului.

Cuplul ,,îndrăgostiților” din Sultana poate fi considerat un arhetip, un model originar al concepției omului despre existență. Cele două personaje, încarnarea scenariului mitologic al creării și perpetuării lumii, plasează cultura Gumelnița în spațiul spiritual al civilizațiilor care, mai târziu, vor fixa și în scris acest univers simbolic.

Dar cine au fost creatorii acestei capodopere? Cum au trăit acei oameni? Beneficiind de o climă care, în această parte sudică a României, era ceva mai blîndă decît de astăzi, grupurile comunităților neolitice s-au răspîndit încetul cu încetul, urmînd mai ales firul văilor rîurilor, pe terasele Dunării sau în zonele din jurul lacurilor şi al bălților din cîmpie. Pe la mijlocul epocii neolitice, aşezările au devenit stabile. A urmat o evoluție caracterizată prin continuitate, trecerile de la o etapă la alta fiind greu de precizat.

🥔 resursele de hrană 🍅

Ce anume a determinat această statornicie? Răspunsul se leagă, fără îndoială, de modul în care oamenii își asigurau resursele de hrană. Deveniți cultivatori și crescători de animale, ei nu aveau motive să părăsească locul atîta vreme cît acesta le asigura condiții îndestulătoare de viață. Cultivarea pămîntului practicată în cadrul culturii Gumelnita se ridica la nivelul specific tehnicii mileniului VI î. Hr.

Numărul mare de săpăligi din corn de cerb, topoarele cu tăiş din silex, dar mai ales brăzdarele executate tot din corn ilustrează perfecționarea uneltelor agricole; mai mult, brăzdarul de mari dimensiuni descoperit în aşezarea gumelnițeană Căscioarele, județul Călăraşi, dovedește că se trecuse deja la tracțiunea animală. Descoperirea și a unei cantități apreciabile de boabe de grîu carbonizate, cît și de oase de animale domesticite arată că membrii comunităților gumelnițene atinseseră un stadiu avansat al culturii materiale.

Așezările specifice acestei perioade ilustrează și ele nivelul dezvoltării 🐝 🐓 🐝 🐷 🐑 primii fermieri ai lumii 🌾 🐄 🐖 🐟 🍯 Satele erau înconjurate cu șanțuri adînci, menite să le protejeze. Dar aceste șanțuri limitau posibilitățile de extindere ale aşezărilor respective. Noile familii care se închegau și nu mai găseau loc trebuiau deci să părăsească așezarea și să întemeieze alta nouă. În ciuda acestei răspîndiri spațiale, cultura Gumelnita prezintă o remarcabilă unitate, reflectată mai ales în ceramică. Fapt cu atît mai semnificativ cu cît formele, dar mai ales decorul vaselor constituie elementele cele mai sensibile la eventuale procese de regionalizare sau de influențare din afară. 

Şi totuşi, cum se explică faptul că, în ciuda unor distanţe de sute de kilometri, regăsim aceleași motive ornamentale, fie că este vorba despre așezările de la Sultana, Hîrşova sau de cele de dincolo de Munții Balcani? Răspunsul trebuie căutat în faptul că agricultura, ocupația de bază, a fost dublată de o activitate meșteșugărească specializată.

S-a atras atenția mai de mult asupra existenței unor meșteșugari specializați în olărit. Imensa cantitate de ceramică descoperită aproape în fiecare așezare nu putea fi produsă decît de oameni eliberați de alte îndeletniciri. Să nu uităm că pentru arderea unui vas și fixarea stratului de decor era necesară atingerea unor temperaturi de 900-1200°C, ceea ce presupunea stăpînirea unor tehnologii. O dovadă a specializării o constituie și existența unor matrițe cu ajutorul cărora se executau, prin presare în lutul moale, mai ales părțile inferioare ale vaselor, completate apoi prin “sudarea” lor cu celelalte părți de vase, produse, de asemenea, separat.

Unor meșteșugari speciaizați le putem atribui și mărgelele din cristal de stîncă cu 21 feţe şlefuite şi pandantivul din piatră descoperit în așezarea de la Gumelnița ce aminteşte uimitor de “pasărea măiastră” a lui Brâncuși. Acest pandantiv se prindea la gît cu un șnur ce trecea printr-un orificiu cu diametrul mai mic de 1 mm. Cu ce unelte a putut fi executat un astfel de orificiu într-o epocă în care acele de oțel erau necunoscute, rămîne o enigmă.

Au existat oare și negustori? Greu de dat un răspuns sigur la această întrebare. Probabil că – asemenea olarilor din vremuri mai apropiate meșteșugarii se deplasau din loc în loc, schimbîndu-și marfa cu produse necesare traiului lor.

Aur de 23 de carate ✨
Cu 5500 ani în urmă ✨

Gradul înalt de dezvoltare materială atins de populația culturii Gumelnița s-a reflectat și în structurile sociale din cadrul comunităților. Așa cum dovedesc descoperirile arheologice, se contura un proces de stratificare. În întreaga arie gumelnițeană s-au descoperit tezaure și obiecte de ceremonial. Între acestea se numără și tezaurul găsit de arheologul Cornel Hălcescu în aceeași așezare, Sultana, de unde provine și grupul statuar prezentat mai înainte.

Sînt opt piese din ✨ aur de peste 23 carate deci aproape aur pur ✨ în greutate totală de 36,17 gr. O piesă unicat pînă acum este un lanț format din zale de aur. Asemenea zale izolate, folosite drept cercei, s-au mai descoperit, dar niciodată reunite într-un lanț.

✨ meșteșugarii ✨

Toate acestea sînt dovezi ale apariției unei categorii sociale cu o poziție privilegiată, care avea nevoie de simboluri pentru a marca prestigiul de care se bucura. Dacă adăugăm și existența unei categorii de luptători îngropați împreună cu topoarele lor de luptă la Ulmeni, judeţul Călărași imaginea unei societăţi structurate, în care marea masă o formau agricultorii.

Alături de aceştia, dar cu un statut social diferențiat, se aflau meșteșugarii. Pe o treaptă superioară se situau personajele cu un rol social, religios – poate și politic – însemnat. Este vorba deci de o evoluție remarcabilă, asemănătoare și pînă la un punct paralelă în timp cu aceea a civilizațiilor egipteană și mesopotamiană.

Gumelnița, Cucuteni și Petrești.

Am văzut că faza de maximă dezvoltare a culturii Gumelnița din care datează vasul și tezaurul prezentate se încadrează cronologic între anii 3800 î. Hr. -3400 î. Hr. Faza ultimă a acesteia, caracterizată printr-un evident declin, rezultat al unei evoluții ce se osificase și se închisese în sine, refuzând căutarea noului, a fost contemporană cu începutul statului egiptean (3200 î. Hr.), cu epoca predinastică a civilizației sumeriene şi anterioară celei minoice dezvoltate în Creta.

Realizările materiale ale oamenilor din cultura eneolitică Gumelnița – ceramica frumos ornamentată și reprezentările plastice păstrate, modul în care s-au raportat la existenţă, atît cît putem descifra din puținele mărturii păstrate ne trezesc în egală măsură uimirea și admirația, dar și regretul că dispariția ei a fost atît de bruscă. Invazia unor triburi indo-europene, venite dinspre răsărit, i-a pus capăt.

Ca și culturile Cucuteni și Petrești, ea a lăsat însă urme adînci în cultura materială și spirituală, în basmele ✨ obiceiurile și datinile poporului român ✨ Road Map Europe Genesys ✨ Emilian Alexandrescu & Mihai Șimon, Magazin Istoric, anul 23, nr. 4 (265) aprilie 1989.

Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com