Venus de la Sânpetru German ✞

✞ îngerii decăzuți ✞ @ Cristian Cireap & Sorin Bulboacă

Divinitățile din neolitic ✞

O vizită la Complexul Muzeal ARAD
@ Cristian Cireap & Sorin Bulboacă

De la Venus de la Sânpetru German, Arad spre Venus din Drăguşeni, Botoșani, un interviu din seria EUROPE GENESYS. O discuţie despre cea mai frumoasă reprezentare a imaginii divinităţii feminine pe ceramica neo-eneolitică carpato-dunăreană, Venus de la Sânpetru German (4000 î.Hr.) cu arheologul Cristian Cireap și cu managerul Complexului Muzeal Arad, Domnul Sorin Bulboacă. Prin acest material le mulțumesc stimaților domni atât pentru disponibilitatea de timp acordată dar mai ales pentru fotografiile cu exponatul original Venus din Sânpetru depozitat în seiful muzeului pe care am stabilit împreună că o să le primim în următoarea perioadă și nu în ultimul rând pentru cadoul unic primit: cărțile de colecție – Istorie socială din perspectivă mediatică de Andrei Ando, ZARANDUL și ZIRIDAVA – sub egida Complexului Muzeal ARAD.

Vă mulțumesc pentru experiență!

🇷🇴 🇷🇸 Cultura Turdaş Vinča 🇷🇸 🇷🇴

Arta în zona Aradului s-a manifestat şi cu 4000 de ani înainte de Hristos, probabil că şi mai devreme, dar descoperirea arheologica de la Sânpetru German datează aproximativ din această perioadă ✞ o figurá feminină care ar putea fi un simbol al istoriei noastre străvechi. Venus de la Sânpetru German este o figurină pe un perete de vas. A fost descoperită în situl de la „Cărămidărie”, întâmplător. Figurina orna pântecul unui vas de mari dimensiuni, folosit probabil pentru depozitarea cerealelor. Numele „Venus de la Sânpetru German” aparține istoricului A. Nițu.

✞ îngerii decăzuți ✞

Înălțimea figurinei este de 23,1 cm, lățimea de 24,2 cm, grosimea 4,6 cm. Fragmentul conținând medalionul corpului de femeie a fost donat Muzeului din Arad în anul 1967 de către învățătorul din Sânpetru German, Anton Hamerak. În publicația aniversară a Complexului Muzeal Arad, editată în anul 2018, la 125 de ani de la înfiinţarea muzeului, se arată că „Venus” a fost descoperită accidental de către frații Molnar cu ocazia exploatării lutului din punctul «Cărămidărie» aflat în hotarul sud-vestic al localităţii Sânpetru German.

În acelaşi catalog se arată că lipsa contextului arheologic ne împiedică să oferim explicații privitoare la modul de folosință a vasului şi conjunctura în care acesta a fost utilizat. Cu toate că silueta feminină ce decorează recipientul are o certă încărcătură simbolică, aceasta va rămâne pentru totdeauna necunoscută.

Modelarea de ansamblu şi a detaliilor feţei pe fragmentul de la Sânpetru German este caracteristică reprezentărilor feminine de pe ceramica Vinča şi cea liniară. Pithosul bitroconic cu două torţi orizontale sau cu, proeminenţe pe verticale, se transmite ceramicii Turdaş Vinča. La Turdaş apare numai forma înaltă, cu torţile verticale sau orizontale. Profilul umărului este în genere rectiliniu şi concav, mai rar boltit.

Vasul bitronconic pierde torţile perforate, înlocuite prin patru proeminenţe organice. În toate cazurile, pasta este grosolană sau bună şi are feţuială netezită, iar arqerea se face pînă la roşu. Însă nici unul din vase nu are pe umăr decor antropomorf în relief Pithosul bitroconic cu două torii orizontale sau cu proeminenţe pe carenă capătă de fapt o formă de amforă cu git îngust şi înalt, prezentând. de asemenea, două variante, una mai înaltă şi alta mai scundă cu umăr arcuit.

Anfora de la Malca-Radacie (Niş) din faza Turdaş Vinča, decorată pe umăr cu o bandă liniară în zigzag deasupra şi între proeminenţele carenei, are în partea superioară, a gâtului o faţă umană delimitată prin contur incizat, dar cu detalii modelate identic ca la faţa imaginii de la Sânpetru German: gura crestată adânc imediat sub nasul în formă de trunchi de piramidă. Numai ✞ 🇬🇧 ochii sunt diferiţi 🇺🇸 ✞ în formă de alveole rotunde…

© foto & info Cristian Cireap & Sorin Bulboacă, Complexul Muzeal ARAD / Istorie socială din perspectivă mediatică de Andrei Ando şi Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale.

🇬🇧 🇷🇴 EUROPE GENESYS 🇷🇴 🇺🇸 Vezi mai multe informații despre ✞ îngerii decăzuți ✞ Cultura Turdaş Vinča 🇺🇸 an hostile ✞ non-human race 🇬🇧 ✞ 🇷🇴 divinitățile din neolitic 🇷🇴 ✞ unicat în lume, 4500 î.Hr. o frumusețe nepământeană, Venus din Drăguşeni, patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, o zeiţă, un simbol al fertilităţii şi fecundităţii din cadrul Culturii și Civilizației Cucuteni:

Written by Daniel ROȘCA

Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor… ! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile. Copilul tău trebuie să viseze la 8500 de ani de continuitate pentru un viitor sigur pentru el… altfel o să rămână singur în necunoscut. Nu-ţi lăsa copilul singur în necunoscut ♦ susține și TU proiectul

Website: https://europegenesys.com

Comments are closed.